DREPTURILE ASIGURAȚILOR
- să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură,
- să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, , suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din altă localitate;
- să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;
- să beneficieze de pachetul de servicii de bază în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii;
- să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare şi investigaţiile paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără contribuţie personală, Rambursarea cheltuielilor reprezintă o obligaţie exclusivă a spitalelor şi se realizează numai din veniturile acestora, pe baza unei metodologii proprii.
- să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
- să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
- să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;
- să beneficieze de servicii medicale de urgenţă;
- să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică;
- să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;
- să beneficieze de dispozitive medicale;
- să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
- să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul;
- să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale;
- să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.
- serviciile medicale acordate în caz de boli profesionale, accidente de muncă şi sportive, asistenţă medicală la locul de muncă, asistenţă medicală a sportivilor;
- unele servicii medicale de înaltă performanţă;
- unele servicii de asistenţă stomatologică;
- serviciile hoteliere cu grad înalt de confort;
- corecţiile estetice efectuate persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, cu excepţia reconstrucţiei mamare prin endoprotezare în cazul intervenţiilor chirurgicale oncologice;
- unele medicamente, materiale sanitare şi tipuri de transport;
- serviciile medicale solicitate şi eliberarea actelor medicale solicitate de autorităţile care prin activitatea lor au dreptul să cunoască starea de sănătate a asiguraţilor;
- fertilizarea in vitro;
- asistenţa medicală la cerere;
- contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului şi auzului;
- contribuţia personală din preţul medicamentelor, a unor servicii medicale şi a dispozitivelor medicale;
- serviciile medicale solicitate de asigurat;
- unele servicii şi proceduri de reabilitare;
- serviciile acordate în cadrul secţiilor/clinicilor de boli profesionale şi al cabinetelor de medicină a muncii;
- serviciile hoteliere solicitate de pacienţii ale căror afecţiuni se tratează în spitalizare de zi;
- serviciile de planificare familială acordate de medicul de familie în cabinetele de planning din structura spitalului;
- să se înscrie pe lista unui medic de familie;
- să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;
- să se prezinte la controalele profilactice şi periodice stabilite prin contractul-cadru;
- să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi;
- să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului;
- să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medico-sanitar;
- să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând coplata/contribuţia personală, în condiţiile legii;
- să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat.